1. Însemnătatea Duhovnicească și Tradiția Acatistului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist
Pentru iubirea desăvârșită viața cea stricăcioasă lăsând, pe de-a-ntregul te-ai adus lui Hristos Cel dorit. Căci arvuna Duhului luând, ai întărit Biserica întru dragostea Preasfintei Treimi și chipul vieții monahicești ca o flacără l-ai răspândit să lumineze marginile lumii. Pentru aceasta te lăudăm pe tine și cu mulțumire cântăm: Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!
Cu râvnă sfântă ai plecat împreună cu Gherman în sihăstriile Egiptului în căutarea sfinților pustnici. Și împărtășindu-vă de taina vieții lor ascunse cu Hristos în Dumnezeu, ați păzit cuvintele lor în inimă, cu bucurie cântând: Aliluia!
De la Avva Pafnutie ai învățat a face loc în vasul pământesc slavei Sfintei Treimi prin întreită renunțare: la bunurile și măririle lumești, la obiceiurile, patimile și atracțiile vechi ale trupului și sufletului și la toate cele trecătoare. Și astfel jertfă vie aducându-te, cântai cu bucurie: Aliluia!
Din pricina învinuirilor nedrepte la care erau supuși monahii din Egipt, ați părăsit locul pustniciei și ați plecat la Constantinopol, la Sfântul Ioan Gură de Aur. De la el ai primit harul slujirii diaconești și lângă el ai sporit în cuvânt și în har, în lucrare și în isihie. Iar după exilul lui ai ajuns la Roma împreună cu Gherman, spre a vesti pătimirile părintelui celui de Dumnezeu insuflat al Bisericii, împreună cu care în duh neîncetat cântați: Aliluia!
2. Rânduiala Liturgică și Tâlcuirea Textului
Harul liturghisirii preoțești l-ai îmbrăcat la Roma, după care ai revărsat în cuprinsul Galiei izvoarele vii și bogăția darurilor pustiei. Pe toate le-ai rânduit cu dreaptă socoteală după firea și puterea celor ce primeau, treptele nevoinței și contemplării săpând spre suirea neînșelată la măsura desăvârșirii. Iar cei ce luau de la tine cu credință leacurile duhovnicești și urmau căile vindecării de păcate cu mulțumire strigau: Aliluia!
Mare este ajutorul tău, Sfinte, către noi, cei loviți de tot felul de ispite și necazuri, care te chemăm cu credință și urmăm călăuzirile tale de Dumnezeu insuflate. Și cu toate că suntem nevrednici, cu mijlocirile tale îndrăznim să întoarcem prin pocăință viața noastră spre Hristos, Răsăritul cel de Sus și Izvorul milostivirii, cântând împreună cu tine: Aliluia!
Urmând predania bătrânilor, ne-ai învățat atât curmarea mișcărilor demonice împotriva firii, cât și supunerea mișcărilor firești față de voia și lucrarea dumnezeiască mai presus de fire. Și îndemnai astfel să ne împlinim menirea, depășind cele ale firii în Trupul lui Hristos și în unirea cu Sfânta Treime, cântând împreună cu sfinții: Aliluia!
Ai înființat la Marsilia, Cuvioase Ioan, două mănăstiri de obște, una de bărbați și una de femei, răsădind cu duhovnicească pricepere tradiția monahală a părinților din Egipt în specificul locului și firii locuitorilor din Galia. Pe acestea trecându-le prin inima ta de Părinte și firea neamului românesc, s-a arătat unicul chip al Împărăției într-o nouă icoană a cântării neîncetate de: Aliluia!
Mare taină e libertatea omului dată în însăși pecetea chipului divin, desăvârșită în dialogul dragostei și împreună-lucrarea cu Dumnezeu. Iar viața veșnică este însăși părtășia la iubirea Sfintei Treimi, în bucuria veșnică și pacea cântării: Aliluia!
3. Folosul Sufletesc și Povățuirea Sfinților Părinți
Stâlp al Bisericii te-ai arătat, Părinte Ioane, când la cererea viitorului papă Leon cel Mare al Romei ai alcătuit o ultimă scriere: „Despre Întruparea Domnului”, împotriva lui Nestorie, punând o piatră de temelie pentru Sinodul al III-lea Ecumenic din Efes, ținut cu un an mai târziu. Pentru aceasta ca pe un dumnezeiesc părinte și alăută a dogmelor insuflate te cinstim, și împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Până la capăt ai rămas statornic în dreapta credință a Bisericii, păzind nesecat izvorul isihiei dumnezeiești, Cuvioase Ioan Casian, drept pentru care încă în viață fiind ai fost cinstit ca sfânt și după mutarea ta izvoare de har ai revărsat spre mângâierea celor ce cântă: Aliluia!
Cu adevărat vă cinstim, Cuvioase Ioane și Cuvioase Gherman, împreună cu primul vostru dascăl și învățător, Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului, ca pe o icoană a Sfintei Treimi zugrăvită în vetrele sihăstrești ale Dobrogei. Căci moștenirea acestui neam și pământ o ați urcat la cer și luminători lumii v-ați arătat, unind sfințenia vieții, cultura aleasă și teologia insuflată în taina cântării: Aliluia!
O, Cuvioase Părinte Ioan Casian, nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, care în neputințe și patimi cumplite ne zbatem, și nu îndrăznim a căuta la fața lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor și împietririi ce ne apasă, revarsă spre noi cu harul ce ți s-a dat milostivirea dumnezeiască spre tămăduire, luminare și înmulțirea dragostei întru slava Preasfintei Treimi, ca să cântăm cu mulțumire: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Pentru iubirea desăvârșită viața cea stricăcioasă lăsând, pe de-a-ntregul te-ai adus lui Hristos Cel dorit. Căci arvuna Duhului luând, ai întărit Biserica întru dragostea Preasfintei Treimi și chipul vieții monahicești ca o flacără l-ai răspândit să lumineze marginile lumii. Pentru aceasta te lăudăm pe tine și cu mulțumire cântăm: Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!
4. Întrebări Frecvente despre Rânduială (FAQ)
Când se citește Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Casian?
Cum ne pregătim înainte de citirea acatistului?
Care este folosul duhovnicesc al acestui acatist?
Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.