1. Însemnătatea Duhovnicească și Tradiția Acatistului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist
Celui ce a strălucit prin fapte bune vrednice de laudă, să-i cântăm cu osârdie și cu bună cuviință căci urcându-se pe treptele virtuților, a ajuns la măsura desăvârșirii și războindu-se cu diavolii cei prea înrăutățiți, i-a biruit, iar noi văzând tăria sufletului său, să-i cântăm:Bucură-te sfinte prea cuvioase părinte Moise!
Multe au fost isprăvile faptelor tale celor rele, dar după aceea mai multe fapte bune ai săvârșit, covârșind cu mult răutatea prin bunătate, drept aceea noi văzând întoarcerea ta Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Minunată s-a arătat viața ta cea monahicească, deoarece ai întrecut pe mulți în virtuți și toate faptele cele bune, căci veneau la tine chiar și sihaștri vestiți pentru a cere sfat și se întorceau toți cu mângâiere sufletească de la tine părinte, care toata viața ta ai cântat lui Dumnezeu care te-a mântuit: Aliluia!
Schimbarea vieții tale a mâniat pe demoni, a caror slujitor erai mai înainte, pentru aceea au năvălit asupra ta cu ispite de tot felul, dar tu i-ai alungat de la tine ca pe niște neputincioși, nefăcându-ți nici un rău, pentru aceea noi văzând biruințele tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Cine va spune luptele tale împotriva patimilor sau cine se va încumeta să istorisească pătimirile tale din partea diavolilor care până la moarte au luptat împotriva ta și se tânguiau cu amar că te-au pierdut din cursele lor, din care te-a scos Hristos Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
2. Rânduiala Liturgică și Tâlcuirea Textului
După ce diavolul te-a lovit, ai rămas aproape mort, însă găsindu-te părinții care mergeau să aducă apă din același loc unde mergeai și tu, te-au luat și ducându-te la chilia ta, unde te-au îngrijit timp de un an, apoi ridicându-te ai putut să mergi, drept aceea ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Venind la tine un boier împreună cu ai săi, tu ai fugit din chilia ta și întâlnindu-te cu ei te-au întrebat dacă-l cunoști pe părintele Moise, tu le-ai spus ca este un bătrân mincinos și cu viață necurată, iar ei ajungând și spunând cine le-a spus lor acestea, iar când au aflat că tu ai fost, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Apropiindu-se ziua mutării tale de la cele trecătoare la cele veșnice, ai văzut cu ochii cei duhovnicești timpul și felul în care aveai să-ți sfârșești lupta cu trupul, pentru aceasta ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
După plecarea barbarilor, venind fratele acela și găsindu-vă săvârșiți din viață, a văzut șase cununi pogorându-se din cer. Ducându-se a vestit și pe ceilalți părinți ascunși de teama barbarilor și venind toți au îngropat sfintele voastre trupuri, care erau slăbite de post, rugăciune și osteneală și tânguindu-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Cine a auzit ca un tâlhar înrăutățit să se facă monah îmbunătățit? Cu adevărat aceasta este schimbarea dreptei Celui Prea Înalt, căci unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii; pentru aceasta și noi cântăm Milostivului nostru Dumnezeu și Ziditor: Aliluia!
Din ziua întrării în mănăstire și până în ceasul cel de pe urmă, ai păzit fără știrbire toate poruncile sfinților părinți care au fost mai înainte de noi ascultători, lăsându-ne nouă pildă de adevărată petrecere monahicească, iar tu părinte păzind toate acestea, ai aflat în ceruri plata ostenelilor tale de la Hristos Dumnezeu Căruia în ceruri Îi cânți: Aliluia!
3. Folosul Sufletesc și Povățuirea Sfinților Părinți
Dacă trebuie lăudate faptele cuiva, acela ești tu părinte Moise, căci ai plinit făgăduințele monahicești pe care le-ai făcut Stăpânului Hristos căci văzându-te atât de sârguincios pentru dragostea Sa, te-a luat în împărăția cea cerească și te-a făcut împreună moștenitor cu El căruia toată viața ta I-ai cântat așa: Aliluia!
O, prea cuvioase părinte Moise, cel ce nu ai rămas tăinuit de noi păcătoșii, ci din voia lui Dumnezeu am aflat prin câte lupte și osteneli trebuie să dobândim slava cea cerească; deoarece prin aleasa ta viață monahicească, prin lacrimile cele multe, prin privegheri și rugăciuni și prin felurite osteneli ai îmblânzit mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra ta și astfel te-ai făcut cetățean al Raiului, iar pe noi ne învață să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Celui ce a strălucit prin fapte bune vrednice de laudă, să-i cântăm cu osârdie și cu bună cuviință căci urcându-se pe treptele virtuților, a ajuns la măsura desăvârșirii și războindu-se cu diavolii cei prea înrăutățiți, i-a biruit, iar noi văzând tăria sufletului său, să-i cântăm: Bucură-te sfinte prea cuvioase părinte Moise!
Rugăciune către Sfântul Cuvios Moise Etiopianul
Sfinte al lui Dumnezeu părinte Moise, sosind ziua pomenirii tale cea de peste an, te rugăm să nu treci cu vederea ale noastre netrebnice și sărace rugăciuni de cerere pe care le aducem ție noi robii tăi. Ci ca un părinte milostiv și iubitor de fii, ascultă-ne pe noi în ceasul acesta, când suntem greu încercați cu tot felul de ispite, pe care, din pricina păcatelor noastre celor grele pe care le-am săvârșit și care ne-a slăbit sufletele, nu le putem răbda și nici ochii spre cer nu putem să-i ridicăm, covârșindu-ne sarcina cea grea a păcatelor pe care nu le-am părăsit, mâniind cu aceasta pe Dumnezeu care a așteptat întoarcerea noastră, însă noi am ajuns nesimțitori și nevrednici de milă. Pentru aceasta alergăm la bunătatea ta părinte, deoarece știm că Domnul nu trece cu vederea ale tale rugăciuni și cereri. Mijlocește deci și pentru noi părinte să ne mântuim de chinurile cele grozave pregătite pentru cei păcătoși.
Așa părinte Moise, să nu ne lași pe noi în moartea păcatelor, ci scapă-ne pe noi din Egiptul patimilor cele stricătoare de suflet, precum Moise văzătorul de Dumnezeu pe poporul cel ales din robia lui Faraon și i-a adus în țara făgăduinței, așa și tu părinte, du-ne în Raiul cel făgăduit de Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava în veci; Amin!
4. Întrebări Frecvente despre Rânduială (FAQ)
Când se citește Acatistul Sfântului Cuviosului Moise Etiopianul?
Cum ne pregătim înainte de citirea acatistului?
Care este folosul duhovnicesc al acestui acatist?
Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.