1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe
Creștine! „Până când avem vreme!” – Să înscriem acest cuvânt apostolesc în inimile noastre. Acesta este timpul potrivit: vremea vieții de aici. Numai astăzi putem face binele, putem da milostenie, iar în veacul viitor nu va mai fi timp pentru acestea. Să ne ostenim să semănăm acum, și atunci cu bucurie vom secera; astăzi să ne ostenim pentru a face binele, și atunci ne vom odihni. Aici să ne risipim averile noastre, și acolo cu mult mai mult vom dobândi. Să dăm în mâinile sărmanilor argintul și aurul nostru, și atunci cu prisosință vom primi de la Domnul Hristos. Nu te teme, creștine! „Căci credincios este Cel ce a făgăduit” (Evrei 10, 23). Dă în mâinile săracilor argintul tău, căci Hristos a făgăduit să-ți dea în schimb un câștig cu mult mai mare.
2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire
Va pieri tot ceea ce se irosește pentru patimi și lux, pentru case bogate și frumoase, pentru mese îmbelșugate, pentru îmbrăcăminte luxoasă, pentru trăsuri, cai frumos împodobiți și altele asemenea. Toate aceste cheltuieli sunt zadarnice și vor pieri. Vei afla aceasta în clipa morții tale, când le vei lăsa aici pe toate. Dar ceea ce se pune în mâinile cerșetorilor, aceea nu va pieri și rod însutit va aduce, ca și sămânța care, căzând în pământ bun, nu va pieri și va aduce rod celui ce a semănat-o.
3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi
Să ne încredințăm averile noastre în mâinile săracilor și vom primi de la Hristos însutit!
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, pp. 93-94)
4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)
Care este mesajul central din Numai astăzi putem face binele!?
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.