📖 Lectură: 2 min

Vreau să fiu cinstit de Dumnezeu!

Vreau să fiu cinstit de Dumnezeu! oferă o perspectivă profundă de învățătură și zidire sufletească din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Deslușind tainele Sfintei Tradiții patristice, acest cuvânt este un îndreptar prețios pentru luminarea minții și mântuirea sufletului în viața de zi cu zi.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Articole Duhovnicești
Timp Estimat Lectură 2 minute
Tradiție Bisericească Tradiția Patristică a Bisericii Răsăritene
Folos Duhovnicesc Deslușirea dreptei credințe și povățuire spre fapte bune

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

Dacă vrei să fii cinstit de Dumnezeu şi să ai o linişte veşnic fericită şi plină de dulceaţă, atunci să iubeşti smerenia şi suferinţele, de dragul lui Hristos, Care S-a smerit şi a răbdat moarte de ocară. Pleacă-ţi totdeauna grumazul sub jugul Său. Bine este să iei din tinereţe jugul Domnului. Cine vrea să-mi slujească (a spus Fiul lui Dumnezeu) acela să-Mi urmeze şi unde sunt Eu, acolo va fi şi sluga Mea! Să vedem unde Se află El după întruparea Sa? Mai întâi în dezonoare, din cauza mândriei lumii, ponegrit, scuipat, defăimat şi țintuit pe cruce. Unde este apoi – acum? În slava Tatălui, în Împărăţia veşnicei slave.

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

Şi deci, fii cu atenţie, iubite frăţior, că cel ce vrea să fie acolo, unde este preaslăvita şi negrăita Împărăţie a lui Hristos, nu poate ajunge acolo, decât prin suferinţă. Trebuie ca mai înainte, după exemplul lui Hristos, să treci printr-o vremelnică suferinţă, voită şi nevoită. Căci aşa trebuia să pătimească Hristos şi să intre în slava Sa. Şi noi trebuie să facem la fel. „Copile, dacă vrei să lucrezi pentru Domnul Dumnezeul Tău, pregăteşte-ţi sufletul pentru ispitire”. După cum nu trebuie să ne amăgim, văzând apropiata linişte a lumii acesteia şi dulceaţa ei, pentru că este scurtă şi, în sfârşit, plină de durere, tot aşa nu trebuie să ne temem de strâmtorare şi necazuri, de dragul poruncilor lui Hristos, pentru că necazurile sunt de scurtă durată, dar mai apoi urmează cele veşnice: liniştea, bucuria şi slava. De ce, aşadar, să nu aşteptăm cu răbdare nevoile şi ostenelile de aici, pentru bunăstarea viitoare veşnică şi nespusă, când se ştie că oricine ar dobândi lumea aceasta, sufletul său îl va pierde? Astăzi omul împărăţeşte şi este preaslăvit, iar mâine auzi cuvintele: luaţi acest rob nefolositor, legaţi-l de mâini şi de picioare şi aruncaţi-l în gheena focului!

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

(Starețul Moise de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 204)

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)

Care este mesajul central din Vreau să fiu cinstit de Dumnezeu!?
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦ Fresce, Icoane și Fotografii Asociate

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din Vreau să fiu cinstit de Dumnezeu!? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.