„După trei zile, a plecat din spital pe picioarele ei” – o mărturie plină de întâmplări despre ajutorul și binecuvântarea Sfântului Spiridon: Viața, Nevoințele și Pomenirea în Sinaxar

1. Contextul Istoric și Chemarea la Viața în Hristos

Bună ziua!

Am vizionat pe site-ul dumneavoastră un interviu cu părintele Marian Timofte despre Sfântul Spiridon. Mi-a crescut inima atunci când am dat de acest material. Iată de ce:

Eu sunt născută în Iaşi, dar după terminarea facultăţii am fost repartizată cu serviciul la Cluj. Vreau să dau o mărturie despre binecuvântarea Sfântului Spiridon povestind despre ajutorul pe care Sfântul mi l-a dat prin salvarea vieţii tatălui meu.

Tatăl meu, care locuia la Iaşi, pe atunci în vârstă de 84 de ani, a avut o criză foarte gravă de pancreatită. A fost internat de urgenţă la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. El era deja bolnav de inimă de mai mulţi ani, iar medicii nu-i puteau da tratamentul specific pancreatitei din cauza inimii lui bolnave.

2. Nevoințele Duhovnicești, Virtuțile și Mărturia de Credință

A fost internat la reanimare şi medicii nu erau optimişti în ceea ce privește vindecarea lui. Am ajuns şi eu la Iaşi, pentru a fi alături de el. În incinta spitalului unde a fost internat este o biserică cu hramul Sfântului Spiridon, unde se află trei icoane ale acestuia. Fiind speriată de starea tatălui meu, care deja îmi spusese că a venit vremea să plece la Domnul, suferind în același timp de inimă şi altele, m-am dus să mă rog la biserica din curtea spitalului.

Ştiam de ceva vreme că una dintre cele trei icoane este făcătoare de minuni şi m-am rugat sfântului să-l salveze pe tata. Atât am spus, îngenunchiată la icoana Sfântului Spiridon: „Sfinte Spiridon, salvează-l pe tata!”. Doream şi ca tatăl meu să se spovedească şi să se împărtăşească, ştiind că prin asta ar căpăta ajutor pentru vindecare.

Cum stăteam îngenunchiată la icoana Sfântului Spiridon, plângând îndurerată de situaţia tatălui meu, din altar a ieşit părintele slujitor al bisericii, Pr. Marian Timofte. M-a întrebat ce necaz am şi i-am spus. L-am rugat, dacă se poate, să meargă în spital, în salonul unde era tatăl meu şi să încerce să-l spovedească şi să-l împărtăşească. Dar nu doream să se sperie crezând că nu mai are şanse de viaţă. Nu ştiam cum să fac să-i spun tatălui meu de Spovedanie şi Împărtăşanie. Eram tare împovărată, neştiind cum să fac să fie bine. Părintele mi-a spus că, din păcate, vizita lui prin saloane îi sperie pe bolnavii din salon, în general, aceștia făcând imediat legătura cu o posibilă și imediată încetare din viață a respectivei persoane. Dar mi-a promis că încearcă.

Am plecat acasă, urmând să vin a doua zi să-l văd pe tata. A doua zi când l-am vizitat, era într-o cu totul altă stare, fără perfuzii, şedea în pat, cu obrajii îmbujoraţi şi cu ochii plini de bucurie. Mare mi-a fost uimirea şi bucuria. El mi-a spus, bucuros, că s-a spovedit şi că s-a împărtăşit căci preotul a venit seara în salonul lor să îi viziteze şi a întrebat dacă este cineva care vrea să se spovedească. Şi tata a spus: „Eu, părinte!”.

După o săptămână, tata a fost externat, nemaifiind în pericol. Medicii au fost foarte miraţi de schimbarea bruscă a stării lui într-una foarte bună, fără o medicaţie deosebită. L-au mai ţinut câteva zile pentru a urmări evoluţia stării lui. Tatăl meu a mai trăit încă cinci ani, fără nici o problemă legată de pancreatită, a fost un om activ, sănătos, şi a plecat la Domnul la vârsta de 89 de ani, într-o zi de ianuarie, din cauza unui stop cardiac.

3. Cinstirea în Biserică și Învățătura Patristică

Tatăl meu l-a îndrăgit pe Sfântul Spiridon, astfel încât, în anul care a urmat, în data de 12 decembrie, am fost împreună la biserica Sfântului Spiridon și am participat la Sfânta Liturghie. Vreau să adaug că tot în acele momente de cumpănă m-am rugat şi Sfintei Parascheva, şi Sfântului Nectarie şi Sfintei Ecaterina, ale căror sfinte moaşte sunt la Iaşi. Le mulţumesc sfinţilor care au auzit necazul meu şi care mi-au dat putere şi nădejde!

Au mai trecut câțiva ani de atunci şi Sfântul Spiridon a mai făcut o minune. O mătuşă de-a mea din Iaşi, în vârstă de 80 de ani, a fost internată la Spitalul „Sfântul Spiridon”, într-o stare foarte gravă. A stat internată trei săptămâni şi nu mai era în stare să se dea jos din pat. Am sfătuit-o să se roage Sfântului Spiridon, căci văzuse şi ea minunea petrecută cu tatăl meu, ea fiind şi medic specialist. Am încurajat-o să se spovedească şi să se împărtăşească, mai ales că părintele venea şi el prin saloane. I-am adus aminte de tata şi de minunea petrecută după ce s-a spovedit şi s-a împărtăşit, așa că am vorbit cu părintele şi, în ziua următoare, a mers special la ea, au vorbit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit. După trei zile a plecat acasă din spital pe picioarele ei! Mi-a spus că a văzut şi ea minunea pe pielea ei (era medic, nu prea credea decât în medicamentele).

Apoi, după câteva luni, iarăşi a trebuit să se interneze de urgenţă la Spitalul Parhon. Starea era gravă. Dar Dumnezeu I-a venit din nou în ajutor. După câteva zile, văzând că nu îşi revine, m-a rugat să întreb dacă spitalul are preot misionar. Şi avea, bineînţeles. Am vorbit cu părintele şi mătuşa mea iarăşi s-a spovedit, s-a împărtăşit şi în câteva zile a mers, sănătoasă, acasă! Recent a împlinit 90 de ani.

Vă scriu aceste minuni pe care le-am trăit pe viu şi pentru a mulţumi Mitropoliei pentru grija de a numi preoţi în spitale, prin care Dumnezeu lucrează, vindecă şi salvează vieți. Îmi pare rău că, prin spitale, mulţi bolnavi nu realizează ce dar minunat au la îndemână prin aceşti preoţi și prin paraclisele care sunt construite pe lângă spitale sau chiar în incinta saloanelor.

Poate că, dacă mai multe persoane ar face cunoscut ajutorul pe care l-au primit în astfel de situații, bolnavii ar merge, după consultul medical, și la paraclisele spitalelor şi ar cere ajutorul sfinților ocrotitori pentru tămăduire. (Ioana A.)

4. Întrebări Frecvente despre Pomenire și Viață (FAQ)