Parteneriat educațional și duhovnicesc între Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” Călugăreni și Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț
Activitatea a avut drept obiectiv îmbinarea dimensiunii informative cu cea formativă, elevii fiind implicați într-un dem...
Activitatea a avut drept obiectiv îmbinarea dimensiunii informative cu cea formativă, elevii fiind implicați într-un dem...
Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri veşnicia albă. Ăsta este idealul. A avea cineva gândul să aj...
Creșterea copilului are loc în familie. În primii ani, părinții reprezintă singurii educatori pe care-i cunoaște copilul...
Ne aflăm călători spre Înviere în Duminica a patra din Postul Mare. Pericopa evanghelică de astăzi – cf. Marcu 9, 17-32,...
Acest preacuvios părinte avea şi darul mai înainte-vederii. Când venea câte un frate tânăr la mănăstire, el simţea cu du...
În cuvântul de învățătură, părintele Vasile Ioana a evocat viața Sfintei Maria Egipteanca, cea care oferă și în zilele n...
Articol duhovnicesc: Părintele Vasile Gavrilă. Învățături creștine ortodoxe, vieți de sfinți și cuvinte de folos suflete...
Comunitatea din Humulești și numeroși credincioși din împrejurimi și-au luat rămas-bun, luni, 6 iulie, de la părintele V...
Articol duhovnicesc: Părintele Varsanufie Știrban. Învățături creștine ortodoxe, vieți de sfinți și cuvinte de folos suf...
Articol duhovnicesc: Părintele Varsanufie Știrban. Învățături creștine ortodoxe, vieți de sfinți și cuvinte de folos suf...
Pentru Părintele Tihon aproape toate zilele anului erau ca și cele ale Săptămânii Luminate și trăia totdeauna bucuria pa...
Articol duhovnicesc: Părintele Teofan Merlă. Învățături creștine ortodoxe, vieți de sfinți și cuvinte de folos sufletesc...
La Mănăstirea Cetăţuia a vieţuit, discret, un mare duhovnic al Iaşului şi al Moldovei, părintele protosinghel Teofan Mer...
Articol duhovnicesc: Părintele Teofan Merlă. Învățături creștine ortodoxe, vieți de sfinți și cuvinte de folos sufletesc...
Boboteaza este pentru noi o mare sărbătoare: ni-L arată pe Hristos intrând deplin în activitatea Lui mântuitoare, public...
Articol duhovnicesc: parintele Sofian Munteanu. Învățături creștine ortodoxe, vieți de sfinți și cuvinte de folos suflet...