1. Contextul Istoric și Chemarea la Viața în Hristos
O boală se abătuse asupra surorii femeii lui Tzimiskis din Veria și o amenința în chip înfricoșător cu moartea. Pierzându-și nădejdea în toate cele omenești, sora a cunoscut că trebuie să-și caute refugiul doar la ajutorul dumnezeiesc, iar într-o noapte, ieșind singură din casă ca beată de afecțiunea față de sora ei și prisosul suferinței, a trecut prin mijlocul marelui Oraș [Constantinopol], dând celor ce o întâlneau pe drum impresia unei nebune ieșite din minți. Și s-a dus la acea venerabilă mănăstire de monahi numită din vechime Chora, și rugându-se aici mult și cu lacrimi multe pentru sora ei, s-a întors iarăși acasă.
2. Nevoințele Duhovnicești, Virtuțile și Mărturia de Credință
Și pentru că, înaintând puțin câte puțin, moartea se apropia neîndoielnic de femeie, sora l-a chemat iarăși pe Grigorie și marea putere a lui Hristos care venea împreună cu el și prin el. Iar el s-a prezentat numaidecât urmând lui Hristos și, înfațișându-se femeii care dormea, i-a zis: „Am venit, cum vezi, la tine, fiindcă m-ai chemat înainte. Află însă și aceasta: sora ta nu va muri acum”. Și pentru că sora l-a întrebat: „Cine-i acesta pe care-L urmezi?”, Sfântul Grigorie i-a spus: „Stăpânul a toate Hristos, Care locuiește în mănăstirea Chora”. După ce a aflat acestea în somn, femeia s-a sculat plină de uimire și, văzând că acele cuvinte tainice și dumnezeiești deveniseră fapte, a mărit împreună cu sora ei pe Hristos și l-a vestit pe marele Său slujitor.
3. Cinstirea în Biserică și Învățătura Patristică
(Sfântul Grigorie Palama, Tomosuri dogmatice — Viața — Slujba. Scrieri I, editura Deisis, Sibiu, 2009, pp. 639-640)
4. Întrebări Frecvente despre Pomenire și Viață (FAQ)
Pentru ce fel de trebuințe este chemat în rugăciune Vindecarea surorii femeii lui Tzimiskis, săvârșită de Sfântul Grigorie Palama?
Cum putem urma pilda vieții lui Vindecarea surorii femeii lui Tzimiskis, săvârșită de Sfântul Grigorie Palama?
Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.